Poezie

Elegie în Elada

Ioan Al. Lupu

Toamna ţese-n Elada nori de bumbac
moi şi pufoşi...
Pe sub geana lăsată a soarelui
picură câteva lacrimi de smirnă
peste dafini, lămâi, chiparoşi...

Vino, iubito, mai e încă timp
să m-ajungi din urmă, aici,
pe coama de turcoaz a muntelui Olimp!

Zeii bătrâni şi-au sleit, peste ani, spusele
Şi-au strâns, printre tufele de mirt, catrafusele
Şi par a adăsta cuminţi în alcovuri cereşti
Istoviţi de-atâtea boacăne lumeşti...

Înserare... Toaca de lemn bate ora
pentru călugării bărboşi din Meteora
care murmură rugăciuni cu fornăit canonic divin
în chilii cu icoane-afumate, brânză de capră şi
amfore cu vin
pe stânci lustruite de vânt şi de soare:
„..păcate, căinţă, salvare..”

Vino, iubito!
E soroc de-mpăcare
cu noi, între noi, cu lumea cea mare...
Să ascultăm cântările heruvimilor
odată cu greerii, bondarii, furnicile..
Vino, iubito, pe urmele mele – efeb cărunt-
să ne oblojim cu răşină
rănile şi cicatricile..

Mai încolo, pe margini de drum,
în Makedonia magnificului Alexandru,
se-ncolăcesc sub briza suavă a mării,
dragoni verzi de leandru;
le smulg trecătorilor solitari anxietăţi şi nevroze
cu blânde gheare de petale albe şi roze...

Vino, iubito,
să-ţi aud suflarea fierbinte de tropice,
să ne-mbrăţişăm strâns
lângă coloane dorice şi ionice
să ne regăsim în ale păcii calme suburbii
printre livezile de măslini
tremurători în flame azurii,
pân’ mai e pentru noi în lume şi-n Elada o zi,
pân’ a nu ne risipi...risipi....

Pe firmament, luna-şi arde potolit făclia..
Frânţi, au adormit, lângă ţigări stinse şi Uzo,
pescarii din Paralia...
Se leagănă bărcile-n funie, scârţâe-n nod,
Se zbate avan peştele-spadă-n năvod
implorându-l pe Poseidon să-l ducă-napoi, în
cămările lui ude şi mari...
asemenea zvâcnesc din gelatine nobile
crabi, caracatiţe şi calamari
şi-i potopesc în coşmar nesfârşit pe pescari...

Vino, iubito,
să răsucim întru oprirea feerii o cheie,
să ne scăldăm în undele calde ale Mării Egee...
Vino, femeie, eternă femeie!
Să-ascultăm de această finală chemare,
să ştim de iubire,
să ştim de iertare....

septembrie 2008,
Paralia-Katerini, Grecia


CREION

Cora Petrescu

dimineţi

urechea fremătândă
a apei
împânzind malurile


copilărie

suspin
întors
din rădăcini de
nu mă mai uita

noapte

tresar luceferi
şi se-mpiedică
de ape

vis

înnodatul zâmbet
al clipei de ieri
şi de mâine

plâns

blestem
răstignit
într-o lacrimă;
ţi-e sete, ţi-e sete

alb

paginile acestea
rămase pentru totdeauna
nescrise;
vis
rămas
vis

dor

neatins buchet
de liliac
în nopţi de
septembrie

încă dor

ai bătut
la porţi
şi erau
ale singurătăţii

mai

ninge cu păpădii
lumina
şi ţi-e bine
ai oprit pentru puţin
timpul în loc

minune

frunza cântă
singură
fără tine
şi
fără vânt

fântână

apleacă-ţi buzele
arse
şi te vei
întâlni

privire

piatră aruncată
nelovind

jurnal

te uiţi la tine
spunându-ţi
că exişti

împlinire

piramida nopţii
prăbuşindu-se
în soare

amintire

ai aprins trandafirii
şi ţi-a luat foc
gândul

ied

nu mă privi
atinge-mă
nu doare
deloc

scai

trecute dureri
nelăsând să înflorească
frezii

rugină

imposibil
să mai întorci
o filă;
caietul s-a terminat
poemul
nu se mai naşte

fulgi

paradoxul
fluturilor spânzuraţi
de aceeaşi culoare

ardere

din grădini
zboară spre tine
trandafiri

speranţă

noapte
încolţind
ghiocei

iarna

auzi
fulgi
topindu-se pe pleoape
şi aştepţi…

anti-speranţă

fluturii
nu-şi regăsesc odihna
pe floare

disperare

cârtiţele pământului
îşi blestemă
nelumina

melc

rouă
sclipind
în dimineţi
şi dâre

curcubeu

de pe aripile
fluturilor tăi
s-a scuturat
tot polenul

primăvară

vânt
zburând
printre păpădii

a scrie

ţi-ai stors
cerul în suflet
şi-au răsărit
stele

(din volumul Creion, Ed. Citadela, 2009,
care a obţinut premiul I la Festivalul internaţional
“Lucian Blaga”, Alba Iulia, 2009)