Vibratii

Din volumul "Vibratii" de Prof. Dr. Mihaela Sanda Popescu

-    Am sosit odată cu timpul:

-    Ce matinală eşti, eşti foarte matinală !

-    Aşa îmi place să-ncep ! Aşa nu greşesc,

pentru că am visat mai devreme…

***

Astă-seara am vorbit despre limita dintre

 text şi meta-text, despre ritmul agonic în care schimbăm

 o condamnare cu alta, pentru că doar atât suntem liberi,

despre fractali, despre prozaismul cotidian ca suport

permanent al creaţiei.

Îl priveam pe autor:

-     „Eşti inginer ?" l-am întrebat.

-    „Nu, sunt doar singur!" mi-a răspuns. 

***

-    Ce faci?

-    Bine!

-    De ce?

-    Sunt liber!

-    Păi cum?

-    Am fost graţiat cu toate graţiile!

-    Ce faci?

-    Rău!

-    De ce?

-    Sunt încarcerat!

-    Păi cum?

-    M-am prăbuşit în mine şi vreau graţierea că mi-e tare greaţă!

***

Duceai vioara ca pe o mândrie naivă;

cutia rămase-nchisă-nchisă de-atâta nebăgare

de seamă…

Şi viorile plâng…

***

Unde esti ?

Sa nu crezi ca te-ntreb doar de grija publicaţiilor

 în ziarul tău cu multe chenare.

Poti sa-mi spui ca nu mai ai chef sa vorbim.

De fapt nici nu a fost o conversaţie,

decat un schimb de… schimburi.

... chiar nu ştii ce mai faci, că mie mi-e doar teamă de tăcere…

***

        Iubirea din cuvinte nu ucide…

Ne lasă doar goi, să gonim după sens,

ca ţapii după nimfe.

Spre seară, devenim ispăşitori …

***

...doar ochii, ochii mai poartă încă lacrimile cerului,

că aşa te-ai născut.

Ţi-e dor de lumină, şi nu poţi s-o strigi că nu-i ştii încă numele.

***

Azi am privit moartea în faţă: semăna a om... era palidă...

Am plâns mult, afară ploua…

Doar ploaia ne spală feţele de lacrimi…

***

Tragedia străzii… o vezi, o simţi, e mai adevărată decât ai vrea să fie şi te face să râzi..                        

Te cuprinde ca să te scape de singurătate,    te face să respiri, te chinuie fără să te gonească…

***

Adevărul e întotdeauna singur…

Ne-mpiedecăm de el, ca de-un orfan…

***

Cuvintele ne fac mai cuminţi, depuşi la mal,

osteniţi de umbre, căutaţi de timp, apuşi odată cu

soarele cât ţestoasa lui Paul Valéry.

***

Când te uiţi fără să vezi, lumea n-are nume.

E „jocul cu mărgele de sticlă".

***

Sunt pietre care cresc în noi, cu facerea lumii

strânsă-n nervuri.                        

Aici se-adăpostesc poveşti.

***

Când nu le credem, tare se mai  supără        

şi-atunci,     

pietrele încep să crească ca să ne  compromită veşnicia…

***

Cerşetorii împart ghiocei când afară încă

mai e zapadă, doar aşa uită că cerşesc..

***

Osânda e semnul iubirii ?

***

Rămânem tăcuţi peste apa – minune că-n ea,

ard de mult, doi muguri de aer !